Blogul Cristinei

Captivant, Curios, Ceva foarte Important!

Visele ca nişte ghicitori


V-aţi trezit dimineaţa tulburat de visul pe care l-aţi avut, iar toată ziua încercaţi să descifraţi secretul acestui vis. Ce este visul? această imagine mentală de care are parte orice om…

Diferite culturi şi timpuri au găsit variate explicaţii la această problemă. De exemplu, în credinţele popoarelor eschimose şi a celor malaeziene se spune că sufletul părăseşte trupul pentru a trăi într-o altă lume, cea a visurilor. Ei consideră foarte periculoasă încercarea de a trezi pe cineva cât timp visează, existând riscul să-şi piardă definitiv sufletul în lumea viselor.
În Grecia, visul în interiorul unui templu se zicea că poate vindeca aproape orice boală. Oamenii ofereau jertfe zeilor şi îndeplineau diferite ritualuri în aşteptarea unui sol care să le aducă vindecarea.
De sute de ani, visele au fost învăluite într-o undă de mister. Visele sunt scena celor mai profunde sentimente şi asteptari, guvernate nu de legi fizice sau materiale, ci de limitele propriului spirit. Visul poate fi un avertisment, o şansă, un contact cu o latură greu de atins a personalităţii tale.
Înainte de a începe sa îţi interpretezi visele, e de preferat să te cunoşti foarte bine pe tine însuţi, căci toate visele noastre vorbesc despre NOI! Ceea ce înseamnă că fiecare personaj întâlnit în vis este, de fapt, o reflecţie a sinelui şi nicidecum a altcuiva. Un vis despre cel mai bun prieten al tău care te trădează sau te înşeală nu trebuie să te ducă cu gândul la personajul visat, ci chiar la tine, la sentimentele tale faţă de acesta. Dacă prietenul te tradează în vis, cu siguranţă nutreşti vagi suspiciuni şi temeri faţă de acesta şi nu e neapărat vorba de un vis premonitoriu prin care personajul cu pricina îţi va cauza probleme într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Fiecare personaj din visele tale sunt propriile tale gânduri, propriile tale dorinţe, temeri. Personajele cu care interacţionezi în vis sunt, de fapt, actorii propriilor tale sentimente, jucând un rol pentru a-ţi arăta propria ta faţă.
A-ţi aminti toate detaliile unui vis deschide o primă poartă în a te cunoaşte pe tine însuţi şi sentimentele tale în legătură cu cei din jur. Arareori, visele prevestesc evenimente aparte în viaţa ta, deci nu te bucura că un vis favorabil ar aduce neapărat o îndeplinire a visului în scurt timp după aceea şi nici nu te aştepta la catastrofe în cazul în care coşmarurile îţi cuceresc noptile. Imediat ce te trezeşti, scrie toate detaliile visului. Pune-ţi unele întrebări: ce sentimente mi-a trezit acest vis? Ce am simţit la trezire? Ce am simţit în timpul visului? Sentimentele şi emoţiile personale sunt prima cheie a interpretării şi înţelegerii visului. Caută tema principală a visului. Cauta o imagine de ansamblu cu privire la acel vis. Descrie ce s-a întâmplat în vis într-o singura propozitie.
Caută să faci o conexiune între această propoziţie şi propria ta viaţă. Întreabă-te: ce plan al vietii mele încearcă acest vis să mi-l aducă în atentie? Ce anume din viaţa mea este descris de tema acestui vis? Încearcă să înţelegi simbolurile. Visele lucrează cu simboluri pe care trebuie să le interpretezi. Începe cu acel simbol care ţi-a atras atenţia, cel mai neobişnuit simbol din tot visul, cel cu un impact emoţional maxim. Fă asociaţii de idei. Întreabă-te: ce reprezintă acest simbol pentru mine? Dacă găseşti un raspuns întreabă-te: ce reprezintă acest răspuns pentru mine? Continuă acest proces până când simţi că ai descoperit sensul adevărat al simbolului ales.
Adeseori, simbolurile se pot ascunde în spatele unor jocuri de cuvinte sau fraze. Gândeşte-te la simbol doar ca simplu cuvânt.
Simbolurile nu au întotdeauna un sens fix. Ele se pot schimba, pot evolua, astfel încât acelaşi simbol să aiba sensuri diferite în culturi diferite. Visele simbolice reflectă lumea ta interioară, lumea emoţiilor, a sentimentelor şi a gândurilor. Simbolurile sunt ceva pe care inconştientul tău deja cunoaşte, dar tu refuzi să accepţi, să crezi, să realizezi sau să recunoşti.
A ţine un jurnal al viselor nu este o aberaţie. E o justificare pentru a te aşeza, pentru o vreme, pe tine în centrul atenţiei, fără să te simţi vinovat că, dintr-o dată, devii prea preocupat de sine.

Până te înveţi să-ţi descifrezi de unul singur visele îţi oferim mai jos un mic dicţionar de vise.

Dacă visezi un ascensor (urcând) acesta simbolizează optimism, speranţe noi de a merge mai departe, evoluţie, avansare în proiectele personale. Dacă ascensorul coboară, atunci vei avea parte de gânduri negative, deznădejde, probleme financiare, iar lucrurile merg din ce în ce mai prost. Dacă ascensorul se plimbă de sus în jos fără-ncetare) situaţia iese de sub control fără a o mai putea repara.
Dacă eşti bărbat şi ai visat bijuterii acestea îţi vor aduce bunăstare, confort, avere, mari ambiţii materiale sau profesionale, achiziţii. Pentru femei bijuteriile visate înseamnă plăcere, afecţiune, tandreţe, atenţie.
Ai visat că eşti însărcintă? Nu te speria acest vis poate exprima felul cum priveşti posibilitatea de a avea un copil: teamă, panică, libertate limitată, pierderea independenţei sau, dimpotrivă, aşteptare, asumarea de bunăvoie a responsabilităţilor.
Dacă astă-noapte ai visat un papagal, acesta simbolizează lipsa de respect faţă de cineva, părere proastă, timp pierdut, bârfe, lipsă de originalitate, supunere oarbă, incapacitatea de a-ţi exprima opiniile, nevoia de a imita pe alţii.
Rândunica pe care ai visat-o aseara îţi va aduce curând veşti bune, de înnoire şi renaştere, ceva nou se va întâmpla, speranţe noi, gândire pozitivă.
Dacă noaptea trecută ţi-a apărut în vis o oaie singură aceasta semnifică umilinţă, supunere, influenţabilitate, impresionabilitate. Dacă ai văzut în vis o turmă întreagă de oi, atunci aceasta exprimă spiritul tău de subaltern, incapacitatea de a te împotrivi, acceptarea conducerii altuia, buna adaptabilitate, buna integrare în grup.
Dacă în vis v-aţi delectat cu o tabletă de ciocolată delicioasă, aceasta vă aminteşte de o perioadă plăcută a vieţii dumneavoastră, mulţumire, optimism, energie, voinţă, curaj, acţiune.
Icrele din vis anunţă zorii unei noi relaţii sentimentale, dragoste platonică. Icrele negre sunt dorinţele de împlinire materială, iluzii, idealism, pierderea contactului cu realitatea pentru utopii irealizabile.
Zăpada care acoperă totul exprimă ascunderea propriei emotivităţi în spatele unei măşti de indiferenţă şi fermitate, slăbiciuni nerecunoscute. Dacă visezi urme pe zăpadă – acestea sunt amintirile negative, efecte neplăcute ale trecutului, inhibiţie la nivel emoţional din cauza unor suferinţe din trecut. C.B.

aprilie 30, 2008 - Scris de cristinabobirca | Uncategorized | | 4 Comentarii

4 Comentarii »

  1. Visul e manifestarea pură a sufletului :)

    Comentariu�Comentarii de Oleg | iunie 7, 2008 | Răspunde

  2. am visat ca aveam un papagal(pe care il am)dar pana am mers in alta camera a mai aparut inca unul si inca unul-la un momemt dat erau vreo 5,6 papagali ce insemna .multumesc……..astept raspuns mersi mult

    Comentariu�Comentarii de cristy28 | august 11, 2008 | Răspunde

  3. Foarte interesant postul tau,imi poti spune te rog daca stii ce semnifica un document oficial, o hartie oficiala? merci si spor la scris :)

    Comentariu�Comentarii de valy | noiembrie 20, 2008 | Răspunde

  4. am visat ca prietenul meu ma inseala cu cu cea mai buna prietena a mea …ce inseamna asta ?:|..

    Comentariu�Comentarii de Cristina | mai 5, 2009 | Răspunde


Lăsați un comentariu